OME 5243 / 31.08.2022 ORDIN privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2023—2024
Anexa 4:
Art. 7. La liceele unde se organizează clase sau grupe cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, în cazul în care numărul elevilor care optează pentru aceste clase sau grupe este mai mare decât numărul de locuri prevăzut, se organizează o probă de departajare.
Art. 9. Candidații care au susținut și au promovat proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv VOR PUTEA opta pentru recunoașterea notei obținute, în liceul la care au fost repartizați computerizat, pentru clasele cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, fără a mai susține proba prevăzută la art. 7 (proba de departajare pentru clasele cu predare intensivă), dacă au fost admiși la profilul la care se organizează grupa sau clasa cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv.
Susținerea probei de bilingv NU oferă prioritate pentru clasele cu predare intensivă a limbii engleze. Elevii care au promovat testarea de bilingv vor putea opta pentru echivalarea notei în cadrul testării pentru intensiv la nivel de școală, însă repartizarea pe locurile de intensiv se face în ordinea descrescătoare a mediei de admitere.
La liceele care au cod distinct pentru clasa cu predare intensivă, proba de departajare nu este obligatorie, având în vedere că, prin repartizarea computerizată, numărul elevilor nu poate depăsi numărul de locuri alocat.